Expertă în materie de prostie. Doina Negura

Lexicul interpretativ este împărțit în zone protejate, numite și postări sau articole, fragmente și fisuri de comentarii concrete (ale mele) și răspunsuri vagi (ale tale), construite cu clișee care împiedică un concept armonios. Asemenea unui hermeneut, voi încerca să extind și să modelez un complex zdrențuit de conținut multimedia, stabilind o omogenitate acolo unde existența sa pare improbabilă. Pe scurt, sunt prizonierul unei oligocrații textuale înguste, care impune tangibil contrastele eficiente ale stereotipurilor, recurgând la o etalare teatrală a motivelor (postări, comentarii și informații actualizate continuu pe teme de interes comun, impulsionate de contorul de vizitatori, prezența utilizatorilor anonimi) ce limitează sfera de aplicare la natura nihilistă autentică a paranoicului sistematic.

Consider oportun să mă angajez într-o nouă narațiune pentru acest jurnal electronic. 

Nu este vorba despre a fi critic. Este vorba despre a acorda importanța cuvenită unui fenomen care ne privește ca ființe umane: capacitatea de a folosi limbajul verbal sau scris pentru a comunica. Și este vorba despre a recunoaște puterea enormă a limbajului în sine, capacitatea sa de a determina, cel puțin parțial, calitatea vieții noastre, oferindu-i un plus de bogăție și profunzime. Limbajul îmi permite, de asemenea, să-mi ascut percepția asupra realității, înțelegându-i mai bine nuanțele; acesta devine un instrument de cunoaștere.

Mda... uneori este dificil să exprimi concepte sau să oferi un dialog, chiar și atunci când cuvintele și expresiile îți sunt în minte, deoarece, de multe ori, interlocutorul nu are capacitatea intelectuală necesară. 

Sunt conștientă că existența se realizează printr-o analiză a eticii educaționale și comportamentale, acționând cu respect pentru drepturile celuilalt, în percepția justiției generale și particulare. Acest concept mi se dezvăluie clar și simplu atunci când scot la iveală prostia omului. Experimentez senzațiile acestei angajări dinamice rar (din fericire), neinfluențată de distorsionarea principiilor, a valorilor solidarității și ale integrității morale, iar traseele pe care le marchez pe hartă, chiar dacă indirect, conțin „coordonate” ieșite din comun. De exemplu: primari, comisari, consilieri, secretari care transcend obligațiile angajamentelor de muncă și angajamentele sociale pentru supraviețuire.

Un singur lucru regret: aceste „deducții” sunt rareori îndeplinite în speculațiile filosofice și politice contemporane (cei puțini care practică adevărul sunt reduși la tăcere de dominația comunicării proaste și de hegemonia distorsionată a prostului), deoarece sunt considerate pur și simplu excesiv de costisitoare sau, mai rău, pretenții superflue. 

Consecința acestei analize teoretice este că mă trezește imediat și îmi amintește că progresul uman nu este nici automat, nici inevitabil. Totuși, elementele complexe ale deducției mele ridică nenumărate întrebări care nu sunt nicidecum elementare sau nesemnificative, iar căutarea consecventă a unei soluții contribuie la colectarea unor indicii cuprinzătoare despre prostia prostului (rog să nu o confundați cu prostia umană).

În final, este exact așa cum cred eu: adevărata problemă a lipsei de comunicare are foarte puțin de-a face cu acele ziduri care, încetul cu încetul, devin obstacole insurmontabile. Ziduri care, din când în când — sau poate întotdeauna și numai pentru a ne salva fundurile — se numesc ideologie, diferență culturală, diferență socială sau, din nou, ignoranță. De fiecare dată, desigur, responsabilitatea pentru zid nu este niciodată problema lor, ci întotdeauna a ta. E păcat că lipsa de comunicare nu are legătură cu aceste lucruri, ci, mult mai banal, cu acea bestie numită ipocrizie. Acea bestie care, atunci când insistă, este însoțită de imbecilitate.
Acestea fiind spuse, referitor la transformarea ipocriziei în imbecilitate, m-am întrebat: „Și acum ce se întâmplă cu micile prelegeri despre drept și democrație când, cu aroganța tipică imbecililor ipocriți — sau mai degrabă, a ipocriților imbecili — imbecilul sau imbecila momentului vrea să-și demonstreze nivelul de prostie, doar pentru a se simți mai bine, ignorând faptul că prostia nu are grad de comparație?”. Acei imbecili ipocriți care devin ipocriți imbecili de două ori, pentru că până și istoria cea mai recentă ne-a îndemnat să fim mai prudenți, evitând să cădem în asemenea capcane.
Cum este posibil ca deliberările morale ale indivizilor, modelate teoretic și păzite în camerele secrete ale conștiinței, să fie, în majoritatea cazurilor, atât de inaccesibile și de netransparente? Și cum putem explica faptul că procese aparent dezastruoase pentru marea majoritate a cetățenilor sunt trăite de doamna primar cu bucurie și fericire?

Sunt profund dezamăgită de modul în care primărița satului Bocani, Doina Negura, gestionează simbolistica zilei de 9 mai. Critica mea vizează lipsa de inițiativă personală în favoarea așteptării unor instrucțiuni de la nivel central (PAS), dar și confuzia între conceptul de „sărbătoare” și cel de „comemorare”.

 Intuiesc că doamna primar pricepe unde bat, căci lipsa de discernământ propriu este de neînțeles.

Absența inițiativei: este de neconceput cum un ales local afirmă că nu a primit „directiva” de la partid pentru a ști cum să procedeze într-o zi cu o asemenea încărcătură istorică. 

Dependența politică: doamna primar pare incapabilă să onoreze o valoare națională fără un ordin de sus. Semnificația zilei: confuzia dumneavoastră între sărbătoare și comemorare mă face să vă reamintesc că accentul cade pe doliu și respect față de sacrificiu, nu pe fastul unei sărbători ideologice.

Solicit simbolic conducerii centrale să trimită acea „directivă”, considerând că primărița are nevoie de permisiune pentru a onora ceva. Fără sarcasm și fără un iz de ironie politică: rezolvați-vă blocajul de comunicare! Fără acest pas, scenariul de anul trecut se va repeta. 

Pun la îndoială autenticitatea gesturilor oficiale ale dumneaei: acestea vin din inimă sau sunt doar bifări ale unor sarcini de serviciu? Oare directiva de partid stabilește și relația cu soțul, cu familia, sentimentele, sau acolo totul vine de la sine... din inimă?
Poate că este o observație tăioasă cea legată de viața privată, totuși, respectul pentru istorie și neam ar trebui să fie un sentiment natural, care vine de la sine, nu o sarcină de partid primită prin directivă. 

Îmi dau seama, cu un profund sentiment de frustrare, că Ziua Comemorării Eroilor — ziua în care trebuie marcată pacea, nu victoria — este, an de an, din ce în ce mai maltratată, negată, politizată și golită de adevărata sa valoare. An de an, o comemorare se transformă într-o aniversare rece, incapabilă să servească drept avertisment pentru generațiile actuale și viitoare de a nu repeta anumite greșeli, de a evita ororile care derivă din ele și de a privi mereu cu suspiciune orice formă de extremism politic sau orice politică ce își propune să răspândească ura discriminatorie, distingând oamenii între „Noi” și „Ei”. Trebuie să fim mereu vigilenți ca fanatismul politic să nu prevaleze niciodată asupra rațiunii și asupra faptelor concrete.

Mă întreb de ce ne-am eliberat dacă, observând climatul politic și social actual, suntem încă oprimați și orbiți de imbecili ipocriți sau de ipocriți imbecili, traseiști socialiști adoptați de PAS pentru „merite” de opt clase și un curs, care, fie prin ideologie politică, fie prin proasta cunoaștere a istoriei, ne duc la război.

Ipoteză: Pentru marea majoritate a indivizilor, rezoluțiile morale nu sunt rodul unei cercetări interioare sau al unei examinări critice dureroase. Ele sunt alese exact așa cum se alege un obiect de statut, supuse aceleiași logici ca achiziționarea unui bun material. Etica nu este consolidată ca un comportament moral sedimentat, ci este îmbrăcată precum o haină gata de purtat, confecționată de alții.

P.S. Bine că prostia nu doare, căci ați suferi constant. Păcat însă că nu se impozitează; ar salva bugetul statului, dar și pe cel al satului.