Doina Negura

Lexicul interpretativ este împărțit în zone protejate, numite și postări sau articole, fragmente și fisuri de comentarii concrete (ale mele) și răspunsuri vagi (ale tale) construite cu clișee care împiedică un concept armonios. 

Asemenea unui hermeneutic, voi încerca să extind și să modelez un complex zdrențuit de conținut multimedia, stabilind o omogenitate acolo unde existența sa pare improbabilă. 

Pe scurt, sunt prizonierul unei oligocrații textuale înguste, care impune tangibil contrastele eficiente ale stereotipurilor, recurgând la o etalare teatrală a motivelor (postări, comentarii și informații actualizate continuu pe teme de interes comun, impulsionate de contorul de vizitatori, prezența utilizatorilor anonimi) ce limitează sfera de aplicare la natura nihilistă autentică a paranoicului sistematic. 

Consider oportun să mă angajez într-o nouă narațiune pentru acest jurnal electronic.

Nu este vorba despre a fi critic. Este vorba despre a acorda importanța cuvenită unui fenomen care ne privește ca ființe umane: capacitatea de a folosi limbajul verbal sau scris pentru a comunica. Și este vorba despre a recunoaște puterea enormă a limbajului în sine, capacitatea sa de a determina, cel puțin parțial, calitatea vieții noastre, oferindu-i un plus de bogăție,profunzime. 

Limbajul îmi permite, de asemenea, să-mi ascut percepția asupra realității, înțelegându-i mai bine nuanțele, devine un instrument de cunoaștere. 

M da. … uneori e dificil să exprimi concepte sau să oferi un dialog, chiar și atunci când cuvintele și expresiile îți sunt în minte, pentru că, de multe ori, interlocutorul, nu are capacitatea intelectuală.

Sunt conștientă că existența se realizează printr-o analiză a eticii educaționale și comportamentale, acționând cu respect pentru drepturile celuilalt, în percepția justiției generale și particulare. Acest concept mi se dezvăluie clar și  simplu, atunci când scot la vedere prostia omului. Experimentez senzațiile acestei angajări dinamice rar ( din fericire)

neinfluențată de distorsionarea principiilor, valorilor solidarității și integrității morale, iar traseele identificate pe care le trasez pe hartă, chiar dacă indirect, conțin “coordonate” ieșite din comun, exemplu - primari, comisari, consilieri , secretari, care transcend obligațiile angajamentelor de muncă și angajamentele sociale pentru supraviețuire. 

Un singur lucru mă regretă: aceste “deducții” sunt rareori îndeplinite în speculațiile filosofice și politice contemporane (cei puțini care practică adevărul sunt reduși la tăcere de dominația comunicării proaste și de hegemonia distorsionată a prostului), deoarece sunt considerate pur și simplu excesiv de costisitoare sau, mai rău, pretenții superflue. 

Consecința acestei analize teoretice este că mă trezește imediat și îmi amintește că progresul uman nu este nici automat, nici inevitabil.

Totuși, elementele complexe ale deducției mele ridică nenumărate întrebări care nu sunt nicidecum elementare și nesemnificative, iar căutarea consecventă a unei soluții contribuie la colectarea unor indicii cuprinzătoare despre prostia prostului ( rog să nu o confundați cu prostia umană).

În final, e exact așa cum cred eu: adevărata problemă a lipsei de comunicare are foarte puțin de-a face cu acele ziduri care, încetul cu încetul, devin obstacole insurmontabile în calea comunicării. Ziduri care, din când în când, sau  poate întotdeauna și numai pentru a ne salva fundurile, se numesc ideologie sau diferență culturală sau diferență socială sau, din nou, ignoranță . De fiecare dată, desigur, responsabilitatea pentru zid - ideologie sau diferență culturală sau diferență socială sau ignoranță - nu este niciodată problema lor, ci întotdeauna a ta. 

E păcat, că lipsa de comunicare nu are nimic de-a face cu aceste lucruri, ci, mult mai banal, are legătură cu acea bestie numită ipocrizie. Acea bestie care, atunci când insistă, este însoțită de imbecilitate. 

Acestea fiind spuse, referitor la transformarea ipocriziei în imbecilitate, m-am întrebat: „Și acum ce se întâmplă cu micile prelegeri despre drept și democrație când, cu aroganța tipică imbecililor ipocriți - sau mai degrabă, ipocriților imbecili - imbecilul momentului sau/și imbecila momentului doar ca să se simtă mai bine, vrea să “demonstreze” nivelul de prostie, ignorând faptul ca prostia nu are grad de comparație.

Acei imbecili ipocriți care, nu întâmplător, devin ipocriți imbecili de două ori, pentru că până și istoria cea mai recentă, ne-a îndemnat să fim mai prudenți, evitând să cădem în capcana unor lucruri de genul.

Cum este posibil ca deliberările morale ale indivizilor, modelate teoretic și păzite în camerele secrete ale conștiinței, să fie în majoritatea cazurilor, atât de inaccesibile, atât de intrasparente? Și cum putem explica faptul că “procese”aparent dezastruoase pentru marea majoritate a cetățenilor – sunt trăite de doamna primar, cu bucurie și fericire?

Sunt profund dezamăgită de modul în care primărița satului Bocani, Doina Negura, gestionează simbolistica zilei de 9 mai. Critica mea,  vizează lipsa de inițiativă personală în favoarea așteptării unor instrucțiuni de la nivel central (PAS), dar și confuzia între conceptul de „sărbătoare” și cel de „comemorare”. 

Intuiesc că doamna primar pricepe unde bat, caci lipsa de discernământ propriu este de neînțeles:

Absența inițiativei: Este de neînțeles cum un ales local afirmă că nu a primit „directiva” de la partid pentru a ști cum să procedeze într-o zi cu o asemenea încărcătură istorică.

Dependența politică: doamna primar, Doina Negura, pare incapabilă să onoreze o valoare națională fără un ordin de sus (de la PAS).

Semnificația zilei: confuzia dumneavoastră dintre sărbătoare și comemorare, mă face să amintesc ca Accentul cade pe doliu și respect față de sacrificiu, nu pe fastul unei sărbători ideologice.

• Solicitarea către PAS: Solicit simbolic conducerii centrale să trimită  „directivă”, considerând că primărița are nevoie de permisiune pentru a onora ceva. Fără sarcasm, fără un iz de ironie politică „rezolvați-vă” blocajul de comunicare, fără acest pas, scenariul de anul trecut se va repeta.

Pun la îndoială autenticitatea gesturilor oficiale, ale dumneaei, acestea vin „din inimă” sau sunt doar bifări ale unor sarcini de serviciu? 

Directiva de partid stabilește relația cu soțul, cu familia, sentimentele sau acolo totul vine de la sine. … din inima? Poate ca este o observație tăioasă cea legată de viața privată: totuși respectul pentru istorie și neam ar trebui să fie un sentiment natural, care vine „de la sine”, nu o sarcină de partid primită prin „directivă”.

Îmi dau seama, cu un profund sentiment de frustrare, că Ziua comemorării eroilor, ziua în care trebuie marcată pacea, dar nu victoria - an de an, este din ce în ce mai maltratată, negată, politizată, degradată și golită de adevărata și profundă sa valoare. Că an de an, mai puțin o comemorare, se transformă într-o aniversare rece, incapabilă să servească drept avertisment pentru generațiile actuale și viitoare să nu repete anumite greșeli, să evite ororile care derivă din ele, să privească mereu cu suspiciune orice formă de extremism politic, din orice parte ar veni, să privească mereu cu suspiciune orice politică care își propune să răspândească ura discriminatorie, să divizeze chiar și doar verbal, distingând oamenii între „Noi” și „Ei”, să fie mereu vigilenți ca fanatismul politic să nu prevaleze niciodată asupra rațiunii, asupra concretului faptelor.

Mă întreb de ce ne-am eliberat, dacă, observând climatul politic și social actual, suntem încă oprimați și orbiți de imbecili ipocriți  sau de ipocriți imbecili traseiști socialiști > adoptați de pas, pentru merite de opt clase și un curs, care fie prin ideologie politică, fie prin proasta cunoaștere a istoriei, ne duc la “război”.

 Ipoteză: Pentru marea majoritate a indivizilor, rezoluțiile morale, care se consolidează în convingeri etice și, prin urmare, în pozițiile lor politice, nu sunt rodul unei cercetări interioare sau al unei examinări critice dureroase. Ele sunt alese exact așa cum se alege un obiect de statut și sunt supuse aceleiași logici ca și achiziționarea unui bun material despre care se crede că te plasează într-o anumită poziție. Etica nu este consolidată de habitusul aristotelic, ca un comportament moral sedimentat și reafirmat, ci este îmbrăcată precum o haină gata de purtat, deja confecționată de alții.

P.S. Bine că prostia nu doare, ați suferi constant, dar e păcat ca nu se impozitează; ar salva bugetul statului, dar și pe cel al satului.