Marea Reformă a Justiției, pusă la murat!

Rețeta moldovenească a dreptății – Între reforme și conserve.

Dacă cineva ar fi avut curajul să ne spună, acum câțiva ani, cum va arăta marea curățenie din sistemul public, l-am fi trimis direct la plimbare. 
Ni s-au promis, pompos și electoral, „vremuri bune”. S-au semnat decrete, s-au format comisii europene,  s-au făcut etc, etc, etc. 
Ei bine, priviți în jur: am aterizat direct în niște vremuri bune, dar nebune! O epocă absolut halucinantă în care absurdul nu doar că a bătut logica la scor, dar a și pus-o să-i curețe pantofii. Trăim într-un teatru de revistă permanent, unde bunele intenții politice s-au amestecat cu obiceiurile din popor, dând naștere unei piese în care spectatorii nu mai știu dacă să plângă de revoltă sau să râdă până la lacrimi.
Pilonul central al acestui spectacol grandios trebuia să fie, desigur, sfânta reforma justiției. Am trecut prin pre-vetting, prin vetting, prin filtre și mega-filtre, totul pentru a găsi acel personaj mitic, demn de un post în manualele de istorie: noul procuror general. Căutările au fost atât de intense, încât ai fi jurat că nu selectăm un șef de instituție penală în Republica Moldova, ci un astronaut trimis de NASA să descopere viața pe Marte. 

Din punct de vedere teoretic, comisii de experți independenți trebuiau să analizeze conturi bancare complexe, tranzacții internaționale și fluxuri de capital ascunse în paradisuri fiscale. Din punct de vedere practic? Ei bine, marea reformă a justiției moldovenești s-a împotmolit spectaculos... într-un vas din plastic din spatele bidoanelor de vin din beci.

Când oamenii simpli merg la culcare și aud la știri cum se justifică averile colosale la audieri, simt cum inteligența le este insultată de o colecție impresionantă de gogonele murate, minciuni gogonate. 

Am văzut de toate în ultimii ani: mătuși generoase de la sate care trimit sute de mii de euro din pensie, cumetri binefăcători și cadouri de nuntă care depășesc bugetul unei primării. Însă absolut nimic nu se compară cu noua inovație financiară autohtonă. 
Uitați de Elveția, uitați de criptomonede și de acțiuni la bursă! În Moldova, adevăratul sistem bancar de elită se află la subsol, acolo unde gospodinele așază cu sfințenie proviziile pentru iarnă.
Acolo, printre rânduri strânse de murături marinate, gogonele și compot de cireșe, se pare că se ascunde și trezoreria de stat a multor demnitari. 

Metafora clasică a banilor ținuți la borcan a încetat oficial să mai fie o figură de stil utilizată de analiști la televizor. A devenit o realitate juridică palpabilă, consemnată negru pe alb în rapoartele oficiale ale comisiilor de evaluare a integrității. În țara noastră, noțiunea de „fonduri lichide” a căpătat un sens extrem de gastronomic. Vorbim, fără nicio glumă, despre bani murați la propriu – sume strânse în pungi de plastic, îndesate bine printre borcane, ferite de lumina soarelui și de ochii curioși ai inspectorilor fiscali.
Cireașa de pe tortul acestei comedii naționale — sau, mai bine zis, gogoneaua din vârful borcanului — este celebrul caz al celor 75 de mii de euro găsiți într-un recipient de plastic din beciul părinților noului procuror general. Când societatea a aflat povestea, internetul a explodat. Ni s-a explicat public, cu o sensibilitate dezarmantă, că acești bani nu erau un secret, ci pur și simplu economiile de o viață ale bătrânilor, lăsate moștenire într-o anexă gospodărească, printre bidoanele cu vin. Comisia de vetting a analizat, a verificat documente vechi și, în mod uluitor, a validat integritatea financiară a candidatului. Din punct de vedere legal, probabil că totul e acoperit de acte din 2018. Din punct de vedere moral și imagologic însă, semnalul transmis este dezastruos. Cum să le explici partenerilor europeni, care tocmai au mai trimis câteva milioane de euro pentru sprijinirea reformelor, că la Chișinău standardul de stocare a averilor rămâne legat de tehnologia conservării legumelor?

Asistăm la un paradox uriaș: în timp ce oficialii de la Chișinău vorbesc în discursuri pompoase despre digitalizare, blockchain, conturi transparente și standarde europene de conformitate, realitatea ne demonstrează că adevărata monedă forte a Moldovei se măsoară în litri de saramură. Marea reformă scârțâie din toate încheieturile, dar beciul rămâne de bază.
Pentru că în Republica Moldova problema nu mai este doar corupția. Problema este banalizarea ei. Transformarea absurdului într-o rutină administrativă acceptabilă. Ne-am obișnuit atât de mult cu grotescul, încât aproape că nu ne mai miră nimic.
Poate acesta este cel mai mare eșec al tuturor reformelor: nu faptul că n-au schimbat complet sistemul, ci faptul că n-au reușit să schimbe reflexele unei societăți întregi.
Până când această reformă a justiției nu va reuși să mute capitalul din spatele butoaielor de vin în conturi bancare transparente și verificate la sânge, Republica Moldova va rămâne captivă în acest purgatoriu al ironiei. 
O țară în care legea este elastică, averile sunt conservate la rece, iar cetățenii de rând rămân să privească lung cum dreptatea se împarte exact după regulile din bucătărie: cu multă sare, oțet și explicații greu de înghițit.

P.S. Astăzi, statul moldovean vorbește european, dar beciul încă răspunde moldovenește.